Gabriela Cristea și Tavi Clonda pleacă în America Express. Decizia celor de la Antena 1: „Îi vom cam bate pe toți”
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pleacă în America Express. Decizia celor de la Antena 1: „Îi vom cam bate pe toți”.
Invitați ani la rând de Mona Segal și echipa ei pentru a participa la cel mai urmărit show din România, “Asia Express”, Gabriela Cristea și partenerul său de viață au fost nevoiți să refuze de fiecare dată. Au motivat faptul că nu pot pleca două luni de lângă fiicele lor mici. De data aceasta însă, cei doi soți au hotărât să accepte provocarea. Iar informația a fost confirmată chiar de cântăreț, care susține cu ferimitate că nu vor avea rivali în timpul competiției.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pleacă în America Express
Faptul că-i vom vedea în distribuția următoarei ediții de America Express este un lucru concret, chiar dacă șefii Gabrielei Cristea nu și-au dat încă acordul ca frumoasa brunetă să părăsească, temporar, emisiunea pe care o prezintă, “Mireasa-Capriciile Iubirii”.
” De abia aștept să merg la America Express. Îmi doresc să particip împreună cu soția mea, desigur. Am ceva emoții, trebuie să vedem daca pe ea o lasă să meargă, e mai greu când ai emisiune zilnică, LIVE. Noi doi, ca și cuplu, ca și concurenți, îi vom cam bate pe toți, suntem competitivi, sinceri, ne cunoaștem foarte bine, ne știm calitățile și defectele, știm când să lăsăm fiecare de la noi, dar și când să-l completăm pe celălalt.
Nu o să ne stea nimeni în față, sunt convins. Gabriela le-a spus organizatorilor că face orice, doar să nu o bage în apă mare și să nu mănânce scârboșenii. Asta e, o să pierdem probabil proba asta. Dar o să câștigăm altele. La Survivor nu m-aș duce, acolo e crunt, mult prea dificil”, a declarat Tavi Clonda, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, despărțiți din cauza timpului
Astfel, Tavi Clonda a dat amănunte legate de viața de familie și relația de cuplu pe care o care cu Gabriela Cristea. Artistul a dezvăluit că de când fetele lor au crescut, este din ce în ce mai greu să găsească timp pentru a petrece decât ei doi, deși se aștepta ca lucrurile să stea altfel. El a mărturisit că le este destul de greu să găsească echilibrul și să petreacă mai mult timp ca un cuplu, doar ei doi.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, despărțiți din cauza timpului. „A început să fie din ce în ce mai greu. Culmea, am crezut că dacă trece timpul și fetele vor fi mai mari, timpul nostru împreună ar fi mai mare. Dar nu. Timpul nostru în doi se îngustează. Încercăm să facem față, pentru că, de fapt, căsătoria și cuplul reprezintă o provocare. Dar nu putem lăsa copiii, nici pe noi. Atunci echilibrul este greu de găsit. Și aici am venit cu ele, este destul de complicat. Seara mai avem puțin timp liber, după ce le culcăm”, a declarat Tavi Clonda pentru Ego.ro.
Mai mult, el mai spune că face tot posibilul să găsească puțin timp pentru ei, însă intervin lucruri la birou sau vreun concert care le strică mereu planurile. Cu toate acestea, soțul Gabrielei Cristea a mărturisit că până acum e totul ok.
„În perioada aceasta în care au început școlile și grădinița ne facem timp împreună. Ele sunt plecate până la 5, dar apar multe lucruri, la birou, ba repetiții, sunt multe chestii de postat și atunci e greu. Nici cum am da-o, cu grădiniță sau fără, e complicat. Când nu erau la grădiniță, le culcam la prânz și aveam atunci câteva ore împreună. În weekend, dacă plec la vreo cântare, iarăși nu avem timp. E destul de complicat, e haosul ăsta, un haos organizat uneori, dar uneori neorganizat. Încercăm să facem față. Eu zic că până acum e OK. Sper ca și de acum să fie bine.”, a continuat el.